Wizz Air a anunţat, pe site-ul oficial al companiei, că va efectua zboruri din Bucureşti către trei noi destinaţii începând cu luna octombrie. Astfel, vom avea parte de bilete mai ieftine către Liverpool (Marea Britanie), Valencia (Spania) şi Parma (Italia).
Zborurile către Liverpool şi Parma vor fi operate de trei ori pe săptămână, începând cu 1 octombrie 2007, în timp ce zborurile către Valencia vor fi operate de două ori pe săptămână, începând cu 29 octombrie.
De asemenea, începând cu 8 iunie, Wizz Air va opera zboruri zilnice către Roma, frecvenţa acestora fiind în prezent de patru zboruri săptămânal. De la aceeaşi dată frecvenţa curselor Bucureşti-Londra va creşte - de la trei zboruri săptămânal - la cinci şi, mai târziu, şase curse pe săptămână.
Biletele se pot rezerva pe site-ul wizzair.com sau prin intermediul call-center-ului Wizz Air (+40 3 64 40 2000). Preţurile pornesc de la 69 Lei (inclusiv taxele de aeroport) pentru o călătorie.
Recomandă acest articol