Bine ai venit pe site-ul nostru! Dacă îţi place să călătoreşti, să afli lucruri noi despre destinaţiile turistice din lume sau eşti doar în căutarea unor oferte tentante, ai ajuns în locul potrivit!

Destinaţii turistice şi călătorii low-cost

Zboruri ieftine, ghiduri şi obiective turistice, idei de excursii
 

Zboruri ieftine

Harta zborurilor low-cost cu plecare din Bucureşti:
Zboruri ieftine

Recomandă-ne!

Dacă ţi-a făcut plăcere să citeşti articolele noastre sau dacă le consideri utile, nu uita că poţi să le recomanzi şi prietenilor tăi folosind formularul aflat la sfârşitul fiecărui material.

Havana, amestec de sărăcie şi exotic

Cuvinte cheie: Oraşe, Cuba, Havana

Havana, amestec de sărăcie şi exoticCuba este cea mai întinsă insulă din Caraibe şi cea mai variată din punct de vedere geografic şi cultural, de peste 40 de ani fiind asemuită unui ghimpe comunist în coasta capitalistă a Statelor Unite. Turiştii însă trebuie să lase această imagine în spatele Cortinei de Fier şi să vadă cum, de fapt, Cuba este plină de culoare şi viaţă mai ales în capitală. Până şi numele Havana (La Habana) ne duce cu gândul la discoteci întunecate, fum de ţigară, revoluţie şi pasiune. Havana din zilele noastre poate a lăsat în urmă febra revoluţiei, dar celelalte imagini sunt încă prezente.

Castelul Warwick

Castelul WarwickPrintre numeroasele atracţii istorice ale Marii Britanii se numără şi Castelul Warwick, acesta fiind unul dintre cele mai cunoscute datorită mărimii, peisajului pitoresc şi istoriei sale agitate. Castelul a fost ridicat în anul 914 d.Hr. ca fortificaţie pentru a proteja aşezarea de invazia daneză ce reprezenta o ameninţare pentru regatul anglo-saxon al Merciei. Mai târziu, a fost mărit de către William Cuceritorul şi transformat în anul 1068 într-o fortăreaţă. Fortificaţiile au fost îmbunătăţite apoi în timpul regelui Richard al III-lea până când acesta a fost ucis în Bătălia de la Bosworth din 1485.

Copenhaga - Paradisul Nordului

Cuvinte cheie: Oraşe, Copenhaga, Danemarca

CopenhagaCanalele, lacurile şi marea formează scenariul din spatele modernei Copenhaga ce aminteşte constant bogata moştenire a oraşului ca unul din principalele porturi baltice. Acelaşi lucru este, dealtfel, reflectat în numele oraşului, København fiind o abreviere de la købmanne hafen (portul comercianţilor).

Capitala daneză a fost întemeiată în anul 1167, când episcopul Absalon a construit un bastion pe insula Slotsholmen, astăzi locul în care se află Palatul Christiansbourg şi Parlamentul danez. În 1417, oraşul a devenit capitala unui imperiu ce se întindea nu numai pe teritoriul actual al Danemarcei, ci cuprindea şi părţi din Suedia şi Norvegia.

Polonia - un exemplu de succes în estul Europei

Cuvinte cheie: Ţări, Polonia

PoloniaSituată în estul Europei, Polonia este cea mai mare ţară din fostul bloc comunist şi atrage în fiecare an din ce în ce mai mulţi turişti. Frumuseţea ei poate fi admirată atât în oraşele vechi cât şi în peisajul sălbatic al parcurilor naţionale sau al rezervaţiilor naturale.

Teritoriul ţării este în mare măsură împărţit în fâşii orizontale. La nord se situează coasta Mării Baltice şi districtul deluros cu lacurile postglaciare. Polonia Centrală este împărţită în partea depresionară nordică şi regiunea înaltă dinspre sud, inclusiv zona Kraków-Wielun cu relief calcaros, peşteri şi castele medievale.

Loch Ness, un loc de legendă din Scoţia

Loch Ness, un loc de legendă din ScoţiaLoch Ness, situat în inima regiunii Inverness din Scoţia, reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din arhipelagul englez cu un volum mai mare decât toate lacurile din Anglia şi Ţara Galilor la un loc. Acest lac însă nu şi-a câştigat un renume mondial din cauza mărimii sale, ci datorită poveştilor despre Monstrul din Loch Ness, despre care se spune că trăieşte în întunecatele adâncuri ale lacului.

Existenţa acestui monstru a fost menţionată pentru prima dată în anul 565 d. Hr., când se spune că Sf. Columba a văzut o stranie „creatură acvatică” în lacul Ness.

Ucraina - ţara Revoluţiei Portocalii

Cuvinte cheie: Ţări, Ucraina

Ucraina - ţara Revoluţiei PortocaliiUcraina a intrat în centrul atenţiei internaţionale la sfârşitul anului 2004, când cele 10 zile de protest împotriva fraudei electorale au condus la un nou scrutin prezedinţial, câştigat - în cele din urmă - de Victor Iuşcenko. Oamenii “Revoluţiei portocalii” au crescut, fără îndoială, interesul pentru Ucraina în străinătate şi ţara a început să îşi găsească locul în itinerariile turistice.

Ucraina a intrat sub suzeranitatea Rusiei pentru prima dată în 1650, ca o alternativă la invazia Poloniei. Cu toate că o parte a Ucrainei a fost anexată totuşi de polonezi, în scurt timp întreaga ţară a fost preluată de Rusia, după împărţirea Poloniei (la sfârşitul secolului al XVIII-lea).

Bratislava, o nouă stea în estul Europei

Cuvinte cheie: Oraşe, Slovacia, Bratislava

BratislavaDupă o lungă perioadă în care s-a aflat în umbra Pragăi, capitala fostei Cehoslovacii, Bratislava a început să-şi construiască singură un nume. Aflată la numai 60 de kilometri de Viena, capitala slovacă este, din toate punctele de vedere, un oraş vechi, cu un centru istoric renovat impresionant şi cu o arhitectură barocă habsburgică ce ascunde trecutul comunist. Situarea Bratislavei la graniţa cu Austria şi apropierea de Ungaria şi Republica Cehă au avut ca rezultat un trecut politic agitat, dar - ca în toate oraşele aflate la intersecţia unor culturi diferite - şi aici s-au creat premisele diversităţii arhitectonice sau culinare.

« Articole mai noi Articole mai vechi »
   
© 2007 UndeMergem.net | Articole (RSS) | Produse naturiste
Conţinutul acestui site nu poate fi reprodus, total sau parţial, fără acordul scris al autorilor.